Restaurantul Charme arata modern si placut din afara, modern si placut pe dinauntru. Scaunele in schimb... mi-au adus aminte de leaganele pentru copii pe care le confectionam in atelierele liceului;

Restaurant Charme

Minunea minunilor in Centrul Istoric! E prima data cand se intrezareste macar luminita de la capatul tunelului, pentru ca este inca mult de lucru, dar ceva s-a miscat. Bine, si aniversarea Bucurestilor a dat un shut in acel respectabil dos al responsabililor, probabil, pentru ca am vazut pana si actori imbracati in costume de epoca, muzica medievala se prelingea pe caldaramul proaspat, chiar si nationalitatea conlocuitoare de prin partea locului schimbase maronul obrajilor in roz bombon.
O strada-doua or fi gata si visul bucurestean de a avea o strada precum Vaci Utca din Budapesta sau Republicii din Brasov, ceva mai aproape de noi, se intrezareste sfios.
Te poti plimba cat te plimbi, dar la un moment dat toti ne-amintim ca nu suntem nemuritori... Si din tarana nascuti si intorcandu-ne-n tarina trebuie, vrem nu vrem, sa hranim si trupul, nu numai sufletul. Pacatele mele, aici stam mult mai prost in centrul istoric. Monaco Lounge a disparut, nu ca ar fi rupt avioane in multe privinte, dar era totusi un loc decent. Pe Smardan insa, cu picioarele obosite de doua "roate" date centrului in care mi-a pierdut pofta de mancare brusc in cateva locuri din motive sanepidice, am vazut Charme. Arata modern si placut din afara, modern si placut pe dinauntru. Scaunele in schimb... mi-au adus aminte de leaganele pentru copii pe care le confectionam in atelierele liceului; erau la fel de incomode, fiecare spatar (din metal la trecutele leagane si din lemn masiv la Charme) parca incercand din toti rarunchii lor de esenta tare sa-ti molesteze coloana. Am incercat vreo 7 pozitii si m-am predat, decretand ca: sau sunt un imbecil si nu stiu sa mai incalec un scaun, sau scaunele cu pricina au vrut neaparat ceva personal cu mine si au vrut sa ma priveze de intreaga placere pe care mi-a oferit-o o simpatica duduie cu un (aproape) la fel de dulcic patruped ce se putea numi catzel daca-i ignorai dimensiunile de pisica si coafura ce aducea cu o peruca medievala.
Duduia brunetica avea in dotare pe langa patrupedul medival perfect asortat la Centru Istoric si un notebook prevazut cu webcam si legatura internet, un trup cu forma de amfora datorata unor particulariati anatomice pe care nu le voi face publice aici, nefiind totusi un review asupra sex-appeal-ului domnitelor ce populeaza Smardanul.
Facand si mai interesanta situatia patrupedul a latrat cu un aer autoritar si m-a facut sa comand un ton la gratar cu ghimbir si ceapa, pentru ca oricum nu ma pupam cu nimeni. Am baut un fresh si m-am uitat pe geam la lumea pestrita ce trecea, agale sau nu, prin fata restaurantului, privind pe sub sprancene pofticioase si schimband privirea incurcate si rusinate putin, fiindca majoritatea n-or sa-si permita niciodata sa dea peste 40 ron pe un fel de mancare. Si asta nu e bine, si se simte? Deja lupta de clasa e o chestie actuala, chiar daca shmecherii cu conturi grase in banca si multinationalele care ne joaca mintea prin reclame si burta printre E-uri vor sa ne convinga ca rahatul asta de democratie e o minune de sapun ieftin si bun. Oamenii saraci, care n-au fost atat de shmecheri precum  noi in anumite momente ale vietii, ne urasc in proportie de 90%, chiar si atunci cand le dam de pomana. Ma resemnez cu gandul ca fac parte totusi din clasa medie, si ca nu arunc totusi sute de mii de euro pe o masina. Daca poate fi o scuza diferenta intre zeci si sute? m-am scos, desi nu prea simt asta.
Revenind la mancare: a fost excelenta si cu adevarat usoara, pentru ca am ales-o din sectiunea dietetica a meniului - o mare bila alba pentru Charme, cred ca toate restaurantele ar trebui sa se gandeasca la un meniu alternativ. Aroma discreta de ghimbir amestecat cu feliute subtiri de ceapa coapta in cuptor ce imbraca tonul foarte bine facut la gratar m-au facut sa uit si de catzel, si de amfora bruneta ce-mi trona dinainte-mi.