Dupa-amiaza relaxanta si-un pranz minunat - restaurantul italienesc "La Cena", adica cel despre care s-a spus in nenumarate randuri ca ar fi "cel mai bun restaurant italienesc" din Bucuresti.
Mai multe detalii despre:
Restaurant La Cena
Terasa e misto aranjata, are o atmosfera agreabila si chiar am fost placut surprinsi de echilibrul realizat (consider ca nimic nu e intamplator) intre zgomotul de afara si ambientul relaxant si de reproducerile gen banner outdoors cu "Cina cea de taina" de pe pereti/gard... Nice try! Cam atat de "bine"... urmeaza surprizele din cele mari! Am inceput diplomatic cu un fresh destul de acrisor dupa gustul meu, apoi am lovit direct la tinta, cu urmatoarea cerere: levrek pe pat de ierburi aromate. Suna de-a dreptul interesant, dar, spre "amuzamentul" nostru ulterior, doar suna, caci patul de ierburi aromate se transformase, dupa bucataria italieneasca (SIC), intr-o tocanitza de dovlecei si rosii in care se pierduse un amarat de levrek, oprit din crestere violent pe la varsta adolescentzei. Pe langa tocanitza respectiva n-au mai incaput si condimente, iar ierburile aromate? dac-or fi fost (desi nu le-am simtit prin baltoaca legumicola aferenta), s-au lasat doborate de suculentza vajnicelor patlagele.
Inteleg ca bucatarul a avut grija mare de ficatul nostru, dar levrekul (peste alb, sarmanul) e destul de fad neajutat de artificii culinare (a se citi condimente).
Desi s-ar fi vrut filetat, defunctul levrek a lovit post mortem in cavitatea mea bucala, nevinovata in fapt, fiindca am avut neplacuta surpriza de a gasi oase, si nu putine!
Noroc ca mama ursitoare m-a inzestrat cu atentie distributiva; daca ramaneam cu ochii atintiti la bannerele cu Isus de pe pereti, sau la cele maximum 3 ierburi aromate din platou, era foarte probabil sa nu le observ (oasele), si .. cine stie ce review cu tenta negativa scriam...
Aaa, sa nu uit de o alta duda! Cand am comandat levrekul am fost asigurati de chelnerul care se ocupa de noi, ca pestele nu vine cu nici pic de garnitura si ca-mi recomanda o portie de orez. Nu mare ne-a fost mirarea cand am descoperit platoul plin de rosiile si dovleceii sus amintiti. Tot raul spre bine, orezul (pregatit in stil rissotto) fiind cea mai reusita piesa din tot ce-am comandat pe-acolo. Ce inseamna sa ai ospatari buni! Si ce credeti? Ca ne-am invatat minte?... neahh!
Ne-am dezmeticit un pic, si am rechemat meniul pentru a ne infrupta din renumitele deserturi ?facute in casa?? si astfel ne-am oprit asupra unui tiramisu.
Un singur lucru bun am sa spun despre aceasta experienta culinara. Gustand din acest desert muuuult prea insiropat, baltind in suc/sirop propriu, mi-am adus aminte cu nostalgie de vremurile cand, copil fiind, incercam, spre disperarea parintilor, sa-mi descopar talentele gastronomice. Cred ca am spus destul cu asta! Servirea a fost in limitele firescului. Admirabil efortul vizibil al chelnerului de a fi amabil si de a se face folositor prin recomandarea bucatelor! Dar banuiesc ca, dorind sa nu se desprinda din peisaj, din gafe nu iesea. Sa va mai zic si de baie? pff... Inca ma confrunt cu intrebarea: ori baia e prea mica, ori sunt eu prea mare!? Sigur sigur dilema in care ma aflu e mare rau, iar baia pentru pitici. Preturile sunt pe masura pretentiilor dar invers proportionale cu calitatea (levrek pe pat de ierburi aromate (a se citi mini-patlagele si dovlecei) ? 46 ron!!!).
Amin!
Am fost si eu acolo :) la restautant in Mamaia, e... adevarat, pe asta din Bucuresti nu l-am vizitat inca, si nici nu cred ca o sa o fac. Intr-adevar, restaurantul e situat exact pe plaja, la 5 m de apa, ceea ce cred ca e cam singurul atu. Preturile piperate, 25 roni o pizza, in medie, si ma asteptam sa fie si mancarea pe masura. am comandat pizza cu ton si sotzul meu una cu somon. Vorba vine pizza cu ton, ca era cred cam un sfert de conserva de ton maruntzit, imprastiat atent pe blat... Totusi, si la o pizzerie de colt de strada gasesti ton mai din belsug si.. intreg. Sincer am vrut sa refuz mancarea si sa plecam. Si poate asa ar fi trebuit sa facem.
Am nimerit in La cena 2 intamplator si am mai reve... nit de cateva ori pentru paste si bruschete(paste bune, bruschete asa si asa) si pentru desertul de ciocolata cu miez cald.
la cena e singurul loc in care am gasit acest tip de desert - bineinteles, se apropie 90% de cel original, pe care l-am incercat pe alte meleaguri.
intr-adevar, cam gol de fiecare data, probabil si locatia si preturile sunt de vina.
...
Eram pe strada Matei Basarab. Vedem un restaurant italian. La Cena, parca-i zice. Hai sa mancam ceva. Restaurantul intr-o casa veche, frumoasa, bine renovata. Nu-s io expert in stiluri si arhitectura, acolo au imbinat arhitectura veche cu elemente moderne. Dar sa zicem ca-i ok, arata binisor, desi parca-i prea mult alb. Ca intr-o sala de nastere.
Primim meniu, ne uitam, vedem ca-s preturi mari. Adica niste paste erau 220 de mii. 22 ron. Ma rog, asta e, restaurant italian, investitie. Tin sa specific ca eram singuri in restaurant, desi era fix ora pranzului. Ora 14. Io comand ravioli umplut cu spanac. Sotia ceva paste 4 branzeturi. Imi vin ravioli, acele mici pliculete de aluat umplute cu ceva. Si cand le vaz in fatza, ma enervez pentru prima oara: aveam fix 15 pliculete, un pic mai mari decat o moneda de 50 de bani. Aia era mancarea mea. 15 fise la 220 de mii. Faceti calculul. Si-s sigur ca era preparat semicongelat pus in apa la fiert si servit mie.
Mai cerem cate o apa la jumate. Si sotia cere “un pic de parmezan, va rog”. Sigur ca da, zice garcon. Ne mancam haleala, io cele 15 fise iar sotia cele 15 ce-aveaeaprinfarfurie, cerem nota. Vine nota: 62 ron.
620 mii lei vechi. Portiile de paste erau 220 mii bucata. Apa era 60 de mii bucata la juma. Siiiiii, aici a venit surpriza, regasim pe nota parmezanul cerut de sotia. Ii fusese adus intr-un recipient, sotia si-a pus fix o lingurita juma de parmezan pe paste. Dar pe nota era trecut in felul urmator: parmezan extra – 100 grame – 6 ron.
Acela a fost momentul in care am decis sa NU MAI CALC PE ACOLO. Si le transmit ca in acest dulce stil romanesc aplicat sub acoperis italian, nu-i vad foarte bine. Poate invata si ei de la altii cum se face treaba. Si poate-si dau seama ce de-aia au fix un cuplu la orele pranzului in restaurantul lor minunat. Iar acel cuplu nu va mai trece pe acolo.
Sursa o gasiti dand cautare cu "Cum sa-ti alungi clientii in vremea crizei."
09 October 2008. I had my table booked in nonsmoki... ng. And when i arrived the restaurant there were another man sitting and SMOKING!!! When we asked they said "sorry about this but he is our boss' friend." I had just got to leave. never go there again
La o asa exprimare putem banui cam ce gusturi fine... are duduia Crista.
"Articolul de mai sus ori este nerealist ori autorul nu stie sa aprecieze o mancare deosebita, cu gust fin."
In regula, doamna, autorul nu stie sa aprecieze mancarea deosebita, dar articolul este realist.
Sau preferati celalalt "ori"? :))
Articolul de mai sus ori este nerealist ori autoru... l nu stie sa aprecieze o mancare deosebita, cu gust fin. Am fost de mai multe ori la acest restaurant si totul a fost mai mult decat la inaltimea asteptarilor (asta in situatia in care sunt o persoana foarte pretentioasa). Este adevarat ca preturile nu sunt mici dar prefer sa mananc ceva deosebit si cu adevarat bine facut la un pret putin mai piperat decat ceva ieftin si la propriu si la figurat.
