Localul arata bine, curat, elegant, dar fara nimic care sa-l scoata peste medie. La intrare troneaza o placa pe care scrie ca localul are "Categoria I". Nu mai vazusem asa ceva demult. Chelnerii sunt deosebiti de majoritatea celor care populeaza restaurantele "in vogue". Adica sunt intre doua varste, cu scoala de ospatari facuta pe vremea impushcatului, dar extrem de amabili si de cunoscatori ai meseriei. A fost ceva nou, dupa baia de pitzipoance sau adolescenti imberbi care-ti fac seara placuta doar vizual, nu si prin prestatie. Unul singur era sub 25 ani, cred, si a vrut neaparat sa-mi explice cum ca nu conteaza cat de iute gateste bucatarul, fiindca oricum imi aduce el un sos foarte iute si-mi fac treaba pe gustul meu. A fost vizibil enervat cand i-am explicat ca exista o mare diferenta de gust intre cele doua metode, dar am rezolvat printr-o usoara ridicare a tonului. S-a potolit si a plecat la bucatarie.
Am luat scoici Nan-Jing... un fel de mancare pe careas numi-o sunca de Praga cu midii. Din pacate, pe meniu nu scria nicaieri ca reteta contine si porc. O bila mare si neagra!
Iarba de mare cu legume si legumele Nan-Jing erau asemanatoare la gust. Nu au fost rele deloc, dar nici autentic chinezesti, mai degraba aduceau a mancare pregatita dupa cartea de bucate. Orezurile se harjoneau intre clasicul "fried rice with vegerables" si orezul sarbesc. Preturile sunt moderate, dar oricum mai ridicate decat la celelalte restaurante chinezesti. O nota de 9 pentru ospatari (cu exceptia tanarului cu probleme emotionale): servire brici, fara fitze inutile.
As recomanda Nan-Jing incepatorilor in ale gusturilor exotice, retetele fiind bine romanizate, destul de departe de aromele tipic asiatice, dar in mod cert interesante pentru "neofiti".