Terasa Del Ponte este extrem de placuta, cu niste copaci batrani si asezata in asa fel incat e si destul de linistita, desi e in apropierea soselei.
Fata care ne-a servit a avut o prestatie impecabila: zambitoare, cunoscatoare a meniului, rapida in tot ceea ce a facut, cu bun simtz? aproape incredibil!

Restaurant Del Ponte Pizza

In apropierea fantanii Miorita, pe dreapta iesirii din Bucuresti, un banner rosu imi tot zgaria privirile de ceva timp. Mult timp am crezut ca e vorba de inca un italian care crede ca o sa rupa locul "la Romania" cu pizza de doi lei. Sunt foarte circumspect in ceea ce priveste restaurantele italienesti, majoritatea sunt niste excrocherii (si nu ieftine) care exploateaza golaneste prostia romanului pentru care orice macaroana inseamna spaghetti, iar pizza poate avea blatul de 2 cm grosime. Cu cat mai groasa cu atat mai buna ar spune romanca dornica de destrabalari (si nu culinare), dar cu pizza treaba sta un pic altfel. Diferenta doar de-o litera, ce-i drept, dar semnificativa!
Debutul la Del Ponte a fost putin enervant. Un ospatar micutz a avut doua clisee scurte:
a)Buna seara!
b)Aveti rezervare?
Chestiile astea cu aveti rezervare imi pun mereu nervii la incercare. Daca am rezervare ii spun, in mod evident, iar daca nu am, intrebarea mi se pare un mod direct si neelegant de a-mi da papucii. Asta mi se trage si de la amintirile marii carciumi "La Mama" de pe Barbu Vacarescu, unde pe la inceputuri am vrut sa intru sa mananc un pranz, iar din usa un ospatar cu alura de majordom cu o clasa mai mult decat trenul mi-a facut un scurt ca pe centura: daca n-aveti rezervare nu se poate! Nu-mi venea sa cred ca intr-o bodega de genul ala ar putea fi nevoie in vecii vecilor de rezervare. Ma rog, mai exista si obiceiul mitocanesc al unor restaurante de a pune "Rezervat" doar asa, de amorul artei, ca sa para si ei importanti; vezi Doamne, au rezervari, desi ar linge talpile unui client care le trece pragul. La figurat, ca oricum servirea tot proasta le ramane. Asta se intampla, de exemplu, la Balthazar-ul fitzos si snob de langa Gradina Icoanei.
Revenind la Del Ponte: am replicat cu un ton usor iritat, probabil, ca daca e nevoie de rezervare neaparat, plec si poate mai revin altadata. Brusc, tonul ospatarului s-a schimbat, a spus scurt ca trebuie sa-l intrebe pe seful de sala daca se poate face ceva si-a disparut pretz de cateva secunde, intorcandu-se cu un tip inalt, imbracat in alb, cu o figura de soldat al mafiei. Deja incepusem sa ma conving ca oamenii chiar au toate mesele alea rezervate. Culmea culmilor pentru Bucuresti, seful de sala, mafiotul, dupa un salut foarte calduros, a rezolvat o masa in 5 minute, cerandu-si scuze ca ne-a lasat sa asteptam.
Deja incepuse sa-mi placa la Del Ponte!
Terasa Del Ponte este extrem de placuta, cu niste copaci batrani si asezata in asa fel incat e si destul de linistita, desi e in apropierea soselei.
Fata care ne-a servit a avut o prestatie impecabila: zambitoare, cunoscatoare a meniului, rapida in tot ceea ce a facut, cu bun simtz? aproape incredibil!
Mancarea a fost foarte buna: muslitos cu sos picant de rosii si file de salau cu sos meuniere. Excelent pregatite! Am mai luat o pizza la pachet, si cred ca e cea mai buna din Bucuresti, posibil sa o taie pe cea de la Quadri, care pana acum trona in topul nostru.