Gradina de vara a restaurant Mon Jardin are un aspect obosit, poate s-ar fi vrut romantic, dar a nadushit si s-a rasuflat usurata. Sau s-a usurat rasuflata, dilema ramane in picioare pan’ la toamna. Intri, si iti dai seama ca e prea cald, fiindca aerul nu circula deloc prin acel culoar (destul de largutz) transformat in terasa.

Restaurant Mon Jardin

Doamnelor si Domnilor,
De-o reprezentatie mai comica, cu libretul scris direct din viata unui restaurant, nu cred ca a avut parte nici Nenea Iancu, fie-I tzarana usoara, ca mult s-ar fi prapadit de ras daca-r fi calcat pe la Mon Jardin.
Mai intai de toate restaurantul acesta este lasat de Dumnezeu pe Banu Manta, aproape de primaria cu soldat in frunte, ceea ce ai spune ca ar trebui sa-I confere un avantaj. Gradina de vara are un aspect obosit, poate s-ar fi vrut romantic, dar a nadushit si s-a rasuflat usurata. Sau s-a usurat rasuflata, dilema ramane in picioare pan’ la toamna. Intri, si iti dai seama ca e prea cald, fiindca aerul nu circula deloc prin acel culoar (destul de largutz) transformat in terasa. Treci peste gradina, nu vezi niciun ospatar, intri in restaurant (o casa veche, cu o impartire a camerelor pe care numai arhitectul ce I-a dat nastere ar fi putut-o explica) si te trezesti singur Doamne si piezis. Pustiu precum inima privighetorii toamna se arata orice ungher. Dai sa strigi, te-a luat spaima, claustrofobia, fiindca atmosfera e al naibii de apasatoare. Nu exista AC, toate geamurile sunt bine inchise, si nu se aude decat o musca bananaind ca beata si jelindu-si zilele netrebnice in cautarea bucatariei.
Inapoi afara, si apare o piticutza durdulie, cu o camesha alba si niste pantaloni negri cu talie joasa, stramtzi, cu betelia rasucita intr-o eruptie de materie slinoasa. Micutza foca e depasita de situatie dintru inceput, capsorul ei infierbantat nefiind in stare sa scoata din el mai mult decat o sudoare care-I naclaise cele cateva suvitze scapate la aer din coada stransa la repezeala. Sa nu uit de dintele ce scruta orizonturile in cautarea unei vieti mai bune de fiecare data cand buzele schitau o crapatura; de vis!
Din comanda ferma si repetata de doua ori care preciza: un fresh de portocale, o apa minerala si gheatza, ea a inteles o apa plata si fresh cu gheatza. I-am explicat ca gheatza o voiam separat, dar a fost prea mult pentru ea la momentul respectiv. Am renuntat, preferand sa pescuiesc doua cuburi de gheatza din fresh si sa le arunc in paharul cu apa plata calda si salcie, pe care am inviorat-o putin. Dupa 10 minute reusesc sa o mai acostez odata, cerandu-I o salata greceasca si o portie din tortul casei. A notat constiincioasa si a dat impresia ca a inteles. Cel putin asa am crezut/sperat eu. De-abia de-acum incepea cu adevarat reprezentatia. Au mai venit doua mese (se facusera in total patru) si foca deja dadea semne clare de zapaceala. La un moment dat s-au ridicat de la o masa doi barbati, unul pe la 40 altul aflat deja pe-aproape de 60, care au inceput sa se agite pe-acolo, incercand sa incurajeze foca in primejdie. Acum, foca saraca poate ca s-ar fi putut descurca la servit/debarasat/stors portocalele pentru fresh, dar senzatia mea a fost ca ea, in momentele in care disparea, misterioasa precum nereidele lui Poseidon, mai si gatea cate ceva pe la bucatarie. Spun asta pentru ca salata mea a durat 40 minute pana a poposi pe masa; e un timp de executie impardonabil chiar si pentru o foca lenesha.
Banuielile referitoare la cei doi barbati s-au adeverit, la un moment dat, iesind amandoi cu farfuriile pe brat si servind gloata infometata, care deja incepuse sa carcoteasca.
Cei mai napastuiti au fost doi membri ai unui cuplu, in care ea era in mod evident leoaica. Asezati intr-un separeu (vai ce eroare impardonabila, fiindca acolo nu se misca niciun fir de aer), si lasati sa astepte juma de ora pana ca foca le-a luat comanda, cei doi aveau metode diferite de abordare a dezastrului. Leoaica blonda, se agita in spatele gratiilor din lemn si incerca, in prima instantza, sa surprinda privirea focii. Dar ce foca se uita de bunavoie in ochii unui leu furios? Asa ca doamna leoaica l-a lasat pe placidul rege sa naduseasca la masa in legea lui si a trecut la atac voiniceste, iesind din cushca.
A mers de doua ori pana in casa bantuita, din care la intervale de timp neregulate si extrem de mari, ieseau presupusele bucate. N-a avut prea mare succes, mai mult decat faptul ca foca o ocolea si mai abitir, fiindu-I probabil frica de sudalmile inerente, nereusind sa rezolve.
Dupa vreo ora juma in socotelile mele, leoaica a cedat definitiv. S-a ridicat relativ calma, s-a dus la bucataria in care erau ingramaditi hibrizii ospataro-bucatari (probabil a platit apa pe care-o consumase, anuntzandu-si retragerea), si-a luat sotiorul de laba si-au plecat.
Nu trec doua minute si apare foca mandra cu doua portii de mancare pe inotatoarele ei indemanatice. Un gand nebunesc imi trece prin minte, dar refuz sa cred. Totusi se indrepta spre separeul acum parasit! Stimati cititori, figura focii care a vazut separeul gol ar fi facut sa rada si-un guvid putrezit pe plaja. Pur si simplu neuronii ii inghetasera. A deschis gura de doua-trei ori fara sa scoata niciun sunet dupa care a ridicat capul spre cer.
Nu m-am putut abtine si am izbucnit intr-un hohot de ras la care s-a raliat intreaga terasa. Au fost si ceva aplauze, prea razlete pentru rolul monumental facut de acea pitica durdulie cu floare de colt pe maxilarul superior.
De aici incolo, totul s-a pierdut in banal.
Local recomandat celor ce trec prin depresii, sunt parasiti